Psihologia managementului riscului

 

Nu cu mult timp in urma, prima reactie pe care o genera aparitia unui risc era sa fugi ca Dracul de tamaie. Riscurile sunt niste “chestii nasoale”, asa ca – logic – daca putem scapa de ele sau daca le putem ocoli, ar fi mai mult decat de bun simt…

Problema majora este ca, din pacate, poti sa fugi dar nu te poti ascunde. 

Surpriza e ca adoptarea principiului de mai sus, adica sa facem tot ce putem ca sa scapam de riscuri, este una dintre cele mai costisitoare abordari.

Asadar, in speranta ca Mefisto nu-i decat…o bere neagra si rece, deci nu diavolul in persoana, asa cum nici riscurile nu sunt chiar atat de nocive, hai sa exploram impreuna un mod corect de a le interpreta…

Riscurile sunt la tot pasul, fie ca iti place sau nu.

Important este sa realizezi acest lucru si sa faci ceva in acest sens!

In fiecare zi suntem inconjurati de riscuri si surpriza placuta este ca, de multe ori, chiar daca nu realizezi acest lucru, identifici riscuri chiar involuntar. Nu de alta, dar sunt asa de evidente, incat… risti sa te impiedici de ele.

Iata cateva paralele si asocieri haioase, menite sa te faca sa-ti dai seama ca, de fapt, esti inconjurat tot timpul de riscuri, doar ca nu le bagi in seama.

1. De la barfa, la identificare de riscuri

Esti in partea a doua a zilei, ai muncit, plus ca te-au chinuit si cateva sedinte. Esti fumator sau doar insotesti “echipa” pentru ca ai nevoie de o pauza. Stai pe balcon, ori in locul unde te aduni cu colegii si te vaiti ca lucrurile nu merg bine, ca nu se tine cont de una sau de alta si ca ideile altora par naive.

Insa, te rezumi la a te plange cu public, pentru ca e mai mult teatru, mai multa drama. Evident, nu pui mana sa te documentezi si sa vezi care sunt riscurile reale.

Daca discutia de pe balcon nu are o finalitate in identificarea unor potentiale riscuri, ramane doar o barfa consumatoare de timp. Na, am zis-o!

2. Te cauta clientul? Lasa-l, asa invata sa aprecieze!

Sa nu identifici riscuri in proiect este ca si cum ai lucra in vanzari, te-ar cauta clientul in mod repetat si tu te-ai ambitiona sa nu-i raspunzi. Lasa-l, ca asa invata sa aprecieze! Uite asa, sa se invete minte! Oricum eu il ajut tot timpul si el se tot suceste si nu stie ce vrea! Ei bine, nu conteaza ca e vorba despre un client nou sau poate ca intrebarea lui are legatura cu altceva si actiunile tale se bazeaza exclusiv pe o lista lunga de presupuneri.

3. Uiti de riscuri? Inseamna ca esti “clarvazator”… ☺

Teoretic, e bine sa ai o parere buna despre tine. Mi se intampla si mie… Evident, chestia asta ajuta sa-ti formezi o incredere solida in potentialul tau.

Insa, de aici si pana la a considera ca stii cum se vor petrece lucrurile, mai ales cand nu ai mai facut proiecte de genul acesta sau lucrezi cu multe alte persoane, e drum lung. Desigur, daca nu esti magician!

Daca, totusi, te incearca un gand pe aceasta tema, iti recomand sa citesti “What you need to know about project management”. Exista o sectiune intitulata “Project Manager not Magician.” Love it! Poti cauta link-ul direct in acest articol: 38 de carti de PM.

Iti adresez urmatoarele intrebari:

“Esti sigur ca lucrurile se vor intampla asa cum ai planificat? Esti convins ca nu pot aparea lucruri noi sau ca ceva se poate schimba?”

… Citesti atent si raspunsul este “NU”. Sau eziti sa raspunzi si atunci trebuie sa ai certitudinea ca e cazul sa notezi tot ce functioneaza gresit sau tot ce crezi ca nu seamana cu ce ai planificat.

Am si aici o veste buna . Nu stiu sa scot din joben statistica, dar s-a demonstrat ca e mult mai simplu sa fii un tip carcotas decat un om constructiv. Asadar, n-ar trebui sa intampini greutati in construirea listei cu potentialele probleme.

Ce este “risc managementul” si ce poate face pentru mine?

In mod normal, cel mai simplu ar fi sa dau copy/paste unei definitii, insa prefer sa o construim impreuna.

Dex-ul zice cam asa: Risc = “Posibilitate de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă; pericol posibil.”

Cand vorbim despre proiecte, riscul este posibilitatea de a te confrunta cu ceva neprevazut, care poate afecta modul de desfasurare al proiectului. Acum, modul in care este afectat proiectul poate fi placut sau nu. Sa le discutam pe rand:

Impact mai putin placut. Este clar exista amenintari legate de bunul mers al proiectului si oricum ipoteza ne duce cu gandul la definitia din Dex, asa ca e usor sa discernem.

Alternativa. Proiectul este afectat intr-un mod pozitiv, asa ca atunci avem de-a face cu oportunitati. Asta e pe principiul “daca tot analizam si planificam ce poate merge prost, de ce sa nu luam in calcul si ce am putea castiga?”

In realitate, in cele mai multe proiecte, lumea se concentreaza tot pe amentintari si pe idea de “ce sa facem in situatia in care, oricum suntem loviti, dar sa ne doara mai putin?”…

Despre risc management, pot spune ca, logic, reprezinta modul in care gestionam riscurile, in general. Respectiv, in contextul definitiilor de mai sus, este modul in care gestionez potentialele amenintari si oportunitati, cum le identific, cum le analizez, ce fac cu ele, in functie de cat de mari sau mici sunt.

De ce sa fac risc management?

Exista proiecte in care se urmareste ce avem de facut, in cat timp si in ce buget trebuie sa ne incadram.

Bine si asa, decat deloc!

Dar parca lipseste ceva. Si acest “ceva” este legatura cu realitatea.

Mai sus, iti povesteam ca riscurile sunt prezente, fie ca le identifici si le cataloghezi corect, fie ca nu. Atunci, decizia de a face sau nu risc management mi se pare destul de simpla!

Daca stii ca oricum exista riscuri, e logic sa faci ceva in acest sens, daca vrei sa tii lucrurile sub control. Acesta este principalul motiv pentru care riscurile merita identificate si analizate, pe toate partile.

Sa constientizezi ca exista riscuri dar sa decizi sa nu faci nimic in acest sens, e ca si cum ai face sporturi extreme, fara elemente de siguranta. Este o arta care, daca nu o stapanesti la perfectie, se va razbuna pe tine.

Pot face proiecte si daca nu fac management de risc?

Absolut!

Si sunt convins ca multe proiecte se construiesc asa.

Mai mult, pentru proiecte mici sau pentru proiecte personale, e posbil ca acest mod de lucru sa fie recomandat.

Insa, pentru proiecte cu complexitate ridicata, daca nu tii cont de riscuri, mi se pare o cale sigura de a-ti face viata grea.

As puncta un element important, anume pentru cine faci risc management.

Poti sa-l faci pentru tine si pentru proiectul tau, astfel incat nu ai surprize, sau o poti face pentru a gestiona asteptarile celorlalti. In acest sens, nevoia de risc management este mai mare, iar beneficiile sunt pe masura.

In concluzie:

  • Am definit in termeni simpli ce este managementul riscului
  • Am vorbit despre motivul numarul 1 pentru care merita sa faci risc management in proiecte si despre activitatea pe care o desfasori
  • Am raspuns la intrebarea daca poti face proiecte fara sa tii cont de riscuri

Concluzia ar fi ca pentru fiecare proiect ar fi bine sa faci doi pasi in spate si sa analizezi riscurile.

Am facut un calcul simplu. E drept, in cadrul proiectelor pe care le-am desfasurat in ultima perioada, am invatat ca e nevoie de mai putin de 2 ore pentru a identifica lista de riscuri si pentru a-ti creiona o imagine clara, care sa te ajute sa raspunzi la urmatoarea intrebare: Cat de mult merita sa fac risc management pentru proiectul meu?

La final, o intrebare:

In articolul urmator, iti voi povesti despre o serie de tehnici foarte simple si la indemana oricui, in materie de identificare de riscuri. Insa, pana atunci, iti propun un exercitiu.  

Gandeste-te la ultimul proiect pe care l-ai avut, nu conteaza ca este simplu sau complex. Nu stiu cum l-ai planificat si nici ce rezultate a avut. Dar, te rog, spune-mi: Cum crezi ca ar fi mers lucrurile, daca ai fi dedicat cateva ore in plus potentialelor riscuri?

Lasa un comentariu:

  • Ion Gabriel Pusca

    Am calculat riscurile, le-am identificat si, totusi, nu am reusit sa obtin decat foarte, foarte rar finantari pentru proiectele echipei noastre.Motivul este simplu si identificat ca risc inca de la inceputuri: suntem o asociatie culturala, ori cultura si evenimentele culturale sunt in cest moment nu Cenusareasa Vietii Sociale, ci matura uzata a Cenusaresei, pe care nici Cenausareasa nu o mai foloseste..:) instructiv articolul. Multumesc!

  • Ruxandra

    Buna întrebare, chiar am dedicat câteva ore riscurilor insa singurul risc al cărui impact nu poti calcula este factorul uman. A avea o echipa in subordine implica cel mai mare risc asumat intr-un proiect. Niciodată nu poti controla un om in totalitate iar daca acel om greseste si nu se poate corecta, e un risc care nu ai cum sa il vizualizezi.