Aproape in fiecare revista pe care o citesc vad cate un articol despre generatia ta. Specialistii o numesc generatia Y.
Eu am avut o perioada in care consideram generatia ta ca fiind generatia „I deserve”. Asta fiindca indiferent de ce stii sau mai bine zis de ce nu stii sa faci la finalul facultatii, vrei un salariu de cel putin 1000 euro.
Ai crescut cu calculatorul in fata si cu altfel de jocuri. Ai batut mai putin mingea si te-a interesat prea putin sotronul, sticluta sau lapte gros. Dar nu imi propun sa te critic, vreau sa vad partea plina a paharului.
De multe ori am constatat ca exista niste elemente comune intre joaca pe calculator si managementul proiectelor. Hai sa vedem cum ar arata o comparatie intre un joc de strategie si project management.
Obiectivele misiunii sau „eu acum ce am de facut?”
Inainte de startul unei misiuni, exista o descriere scurta in care ti se spune ce ai de facut. Imposibil sa n-o stii, sari mereu peste ea si apoi cauti prin meniuri sa vezi ce trebuie sa indeplinesti ca sa treci la urmatorul nivel.
Acolo afli ca unele obiective sunt principale si este obiligatoriu sa fie indeplinite, iar altele sunt optionale insa vei fi recompensat daca sunt realizate. In functie de nivelul de intelegere al obiectivelor si de strategia pe care o adopti pe parcursul jocului, vei reusi sa indeplinesti misiunea.
Acelasi lucru se intampla si in faza de initiere a proiectelor.
„Eu cu cine ma joc?” sau comunicare si stakeholder management
E extrem de important sa-ti cunosti coechipierii si adversarii. Ce rasa si ce clasa joaca. Sa identifici puntele forte si punctele slabe si in functie de acest lucru sa stabilesti o strategie.
Probabil ca dai din cap si spui ca e normal. Ai sa razi, insa sunt destule situatii in care profesionisti direct implicati nu fac acest gen de activitati in proiecte sau nu o fac corespunzator. Poate acesta este si motivul pentru care stakeholder managementul defectuos reprezinta cauza majora pentru care proiectele au esuat in ultimii ani.
Comunicarea este vitala!
As vrea sa te gandesti putin ce se intampla daca nu respecti strategia stabilita in echipa sau daca ataci cum iti vine. Toata lumea iti sare in cap si foarte probabil pierzi jocul.
Ce se intampla in realitate daca decizi de capul tau sa faci o schimbare in proiect si nu anunti pe nimeni? Ei bine, tot cam acelasi lucru, doar ca limbajul cu care ti se vor adresa colegii sau sefii va fi ceva mai elevat. Sau nu.
Partea in care stabilesti cine ce face in functie de experienta pe care o are si de armele din dotare, se cheama in project management stabilirea responsabilitatilor sau documentarea matricei responsabilitatilor.
„Cand mai atacam si noi?” sau stabilirea prioritatilor si secventierea activitatilor
Stii bine ca ordinea in care faci anumite lucruri conteaza si este nevoie sa faci o anumita secventa de activitati astfel incat sa poti ajunge sa dezvolti lucruri mai complicate si sa evoluezi.
Faptul ca esti constient de punctele forte ale adversarilor si iei in calcul faptul ca ai putea fi atacat, se numeste indentificare de risc. Faptul ca stabilesti o strategie de a contracara acest risc se numeste ca faci un plan de actiuni si deci ai un raspuns la risc. Toate aceste concepte tin de managementul riscului.
Lista poate continua insa ma opresc aici.
E drept, joaca pe calculator poate ca nu ajuta la dezvoltarea ta profesionala si multi o considera pierdere de timp. Poate si tie, peste cativa ani, ti se va parea la fel.
De retinut este ca exista un set de abilitati comune intre unele jocuri video si project management. Si daca te-ai apuca serios de project management ai vedea ca deja stapanesti concepte complexe care dau destul de multe batai de cap oamenilor cu experienta.
In final, pentru a te mobilizeaza, pot sa-ti spun ca in urma cu doi ani, la un curs de project management a venit la mine un cursant si mi-a spus: „Ciprian, dar mie imi place sa ma joc, ma relaxeaza si cred ca daca mi-as gasi un job in domeniu, chiar as face o treaba buna.”
Nu stiu daca este intamplator sau nu, insa la nici doi ani de atunci, a deschis o firma in Romania si a mutat aici divizia de dezvoltare a unei firme producatoare de jocuri online.
Asa ca incearca sa te joci putin si de-a project managerul, s-ar putea sa-ti placa!
In ziua de astazi s-a schimbat foarte mult modul de lucru la fiecare loc de munca, inclusiv in scoli. Majoritatea activitatilor chiar daca nu sunt numite asa seamana a proiecte, adica nu sunt activitati continue, ci au un inceput, o derulare si un sfarsit. Este necesar sa se pregateasca activitatea in prealabil, este nevoie de urmarirea indeaproape a derularii si la sfarsit trebuie finalizat, concluzionat si eventual documentat.
In acest context generatiile care vin din urma vor considera acesta metoda de abordare fiind una normala, managementul de proiect va face parte din educatia lor ca si obtinerea permisului de conducere, fara sa reprezinte ceva extraordinar.
Mai mult de atat, exista multe familii unde activitatile de familie sunt tratate ca si proiecte, de exemplu mutatul intr-o casa noua, pregatirea unui copil pentru un examen, inclusiv pregatirea unei vacante.
Multumesc pentru comentariu si completare Zsombor.
O introducere de 2 minute in project management, usor de urmarit si usor de inteles prin comparatii clare si sugestive. Pe mine m-ai castigat. Urmatorul curs dupa urmatorul curs va fi cursul de project management. Congrats!
Multumesc pentru comentariu si ma bucur ca ti-a placut!