- Decat sa pierdem bani aiurea, mai bine-l omoram. Sau cum este mai bine?
- Decat sa ne facem de ras, mai bine sa tocam banii companiei.
Se pare ca nu sunt intr-o forma buna si nu prea imi iese. Mai incerc inca o data. Lucrurile merg prost si le lasam sa mearga asa pentru ca altfel trebuie sa muncim. Sa muncim pe bune!
Indiferent daca urmaresti filme sau esti adeptul cartilor citite pentru a savura pe indelete fiecare detaliu, este imposibil sa nu fi auzit de ‘’Greu de ucis’’.
In cazul in care avem o diferenta majora de generatii si nu esti bantuit de super eroul interpretat de Bruce Willis, greu de ucis este politistul tipic care indiferent ce s-ar intampla si in ce situatie s-ar afla gaseste o solutie sa scape, face singur ce nu reusesc echipe intregi si, well, la finalul zilei salveaza situatia.
Cateodata la fel se intampla si cu proiectele, adica sunt greu de ucis si indiferent ce se intampla, reusesc sa scape. Numai ca, atunci cand vorbim de aceste proiecte, partea cu salvatul situatiei si facutul de unul singur cat o armata nu mai este valabila.
Ei bine, in acest articol abordam fix acele proiecte greu de ucis si imi dau cu parerea despre subiecte precum:
- Ce este un proiect greu de ucis ?
- Ce caracteristici are un astfel de proiect ?
- De ce ar trebui ucise unele proiecte ?
- Cum ar trebui ucis un proiect ?
Ce este un proiect greu de ucis
Descrierea intuitiva ar fi :
Un proiect care nu mai aduce valoare si pe care atat cei implicati in proiect, cat si cei afectati (stakeholderii) considera ca ar trebui sa-l inchida, pe principiul: „decat sa urmarim initiative care nu aduc valoare, mai bine ne oprim si folosim atat banii, cat si timpul nostru pe ceva folositor”.
Ei bine, am sa fiu putin mai acid si as spune ca o descriere cu mai putin bun simt suna cam asa : un proiect greu de ucis este proiectul indiferentului ce este tinut in brate. Da-mi putin ragaz si revin imediat la cele 2 variante cateva randuri mai jos.
Caracteristicile unui proiect greu de ucis
Partea complicata atunci cand vorbim de proiectele greu de ucis este ca aceste proiecte au toate caracteristicile unui proiect sanatos, mai putin chestia aia mica: Rezultatele ! Te inhami sa livrezi ceva si pe drum iti dai seama ca nu ai nici o sansa sa livrezi.
Atentie: nu vorbim de proiectele de reducere de riscuri sau de indulcit amarul, in care chiar daca nu reusim sa schimbam lumea, e bine si asa. Mai bine un rau mai mic decat un rau mai mare!
Sa sintetizam:
- Spunem ca facem ceva si pe parcurs ne dam seama ca vom face altceva
- Nu vorbim de proiecte de reducere de riscuri in care chiar si daca livram ceva mai mic, merge (decat deloc)
- Se foloseste principiul mersului pe burta: daca se poate usurel pe sub un radar ca sa nu agitam audienta
Poate ca si aceasta este o tactica, si aici ma refer la partea cu mersul pe sub radar! Ups! Sau nu este prea ok nici asa ?
Pai in mod normal nu prea este si genul acesta de intiative ar trebui fie parcate, fie ucise! Insa partea dificila tocmai aici vine! Sa explic! Nu de alta, dar vorbim despre caracteristicile proiectelor greu de ucis:
1. Sunt tinute in brate de cineva
Ce inseamna tinute in brate? Pai cum tii un bebelus si-l ingrijesti, si-l aperi. Cam asa!
Parte trista este ca proiectul nociv nu este un bebelus:
- Consuma resurse.
- Blocheaza oameni valorosi si ucide neuroni.
- Creaza frustrare si deranjeaza.
Si cand incerci sa deblochezi situatia dai peste parintele protector. De ce?
De multe ori este o problema de imagine, din pacate este vorba de imaginea personala. Am initiat ceva ce nu merge sau nu functioneaza si ma voi asigura ca, atentie, da bine!
Va da bine, insa nu va iesi bine! Deci efortul este orientat pentru a spala imaginea, nu pentru a livra ceva valoros.
2. Sunt servite sau proiecte serva
Mai in gluma, mai in serios sunt genul de proiecte pe care vrei, nu vrei, trebuie sa le faci.
Nu ai acces la un Business Case, pentru ca foarte probabil nu exista unul care sa stea in picioare. Sau poate ca nu pentru contextul nostru.
Mai simplu, clar pentru altii care au viziune lucrurile stau altfel, si noi, niste furnici taratoare, suntem egoisti si ne gandim doar la binele nostru. Este vorba de un BINE general, care desigur daca am avea viziune am vedea si noi lucrurile fix asa cum trebuie. Iti suna cunoscut ?!
3. O analiza gresita a situatiei
Exista un concept, pe care daca nu lucrezi in domeniu financiar foarte probabil nu-l cunosti.
Sunk cost: se refera la acele costuri care o data duse pe apa sambetei, raman duse. Adica ai un proiect de 100k, esti la jumatatea drumului si ai tocat toti banii. Mai ai nevoie pana la final de 100k si foarte probabil nu livrezi 100% ce trebuie. Insa este important ce trebuie livrat asa ca nu ne uitam la cei 100k cheltuiti deja. Sunt chelutuiti, asta este nu ai ce face!
Insa sunt si situatii in care se abuzeaza de acest concept, respectiv, mai ai nevoie de 100k si la final cand tragi linie nu merita sa mai cheltui banutii. Pur si simplu, nu merita! Asa ca mai bine decat sa te chinui sa scoti camasa, mai bine-l inchizi.
Sunk cost nu este un principiu de luare a deciziei si trebuie sa urmaresti beneficiile asteptate la finalul proiectului. Bine bine si daca beneficiile sunt varza, atunci punem stop!
De ce sau cand ar trebui ucise proiectele
Ca orice initiativa, in momentul in care rezultatele asteptate nu vor mai fi livrate, este foarte clar ca trebuie sa aiba loc o reevaluare. Nu zic sa omoram din fasa fiecare initiativa, dar daca deraiaza, aceasta trebuie evaluata.
Ei bine, sigur, este treaba ta sa ghidezi proiectul astfel incat sa nu deraieze sau sa-l redresezi, insa si daca acest lucru scapa si nu mai este sub control, atunci e momentul sa tragi un semnal de alarma.
Pregatesti detaliile pentru a informa persoanele de decizie:
- ce se asteapta sa fie livrat,
- ce se va livra in realitate,
- tot ce mai este nevoie astfel incat sa sustii ideea.
Uciderea propriu zisa
Nu spun ca exista o reteta, insa merita sa iei in calcul, atat pentru binele tau, cat si a celor din jur.
Pentru sanatatea ta si a celor din jur, ucide cate un proiect atunci cand nu mai livreaza rezultatele asteptate.
Asa ca voi incepe cu cea mai light varianta:
1. “Parintele spiritual”
Este responsabil pentru potentialul esec iminent asumandu-si rezultatele sau lipsa rezultatelor viitoare. O data cu acest moment cheie, poate este timpul sa se faca si o reprioritizare a proiectelor si implicit a resurselor.
“Tinem in brate, dar hai sa-l tina o mana de oameni, nu jumatate de companie.”
2. Faci o re-evaluare a situatiei
Faci o re-evaluare a situatiei si actualizezi business case-ul sau analiza cost-beneficiu sau beneficiile asteptate in urma proiectului si planifici o sedinta cu decidentii cheie si cu propunerea ta. Poate fi o sedinta complicata, insa pe termen lung poti sa o vezi ca pe un rau necesar.
3. Dozeaza eforturile
In cazul in care chiar trebuie sa se mearga mai departe, lucru care de cele mai multe ori este un compromis, dozeaza eforturile si replanifica activitatile astfel incat sa reflecte acest lucru.
Dupa cum vezi, nu mi-am propus sa trecem prin partea administrativa (cum concret inchizi un proiect), insa sper sa-ti fie de folos. Daca simti nevoia sa adaugi ceva acestui articol, te astept cu interes in sectiunea de comentarii.
FELICITĂRI!
Multumesc!
si pe față si pe dos … si totusi trebuie sa mergem mai departe… proiectele ucise nu te mai trec peste prăpastie…