Salutare,

Sunt momente in care putina carcoteala nu strica si “politicaly correct” is anything but correct, cum ar fi cazul real pe care vreau sa ti-l expun astazi.

Am fost invitat la o discutie despre “cum putem pune un proiect pe picioare” si am presupus, pornind de la acest mod de a pune problema, ca este vorba despre o initiativa de project rescue, destul de “la moda si la mare cautare” in ultima vreme.

O discutie la care am participat impreuna cu un trio decizional pentru ca, de fapt, proiectul era o initiativa de transformare cu care se tot chinuiau de vreun an si jumatate si nu prea mergea. Ok… m-am repliat rapid pe noul subiect, am povestit despre abordare, cum putem face lucrurile, de ce avem nevoie pentru a obtine rezultate diferite. Doar de asta eram acolo, nu?

Si acum vine punctul culminant: “stii… pare cam complicat ce propui, de fapt noi avem nevoie asa, de cineva care sa tina o lista de task-uri si sa se tina de capul oamenilor ca sa-si faca treaba”. De data asta nu m-am mai repliat la fel de usor, cel putin la nivel psihic, pentru ca:

Deci, problema mare! Cum reusesc eu acum sa transmit o informatie corecta, sa fiu etic si sa evit sa par arogant sau nepoliticios?

Am ales sa le dau de inteles ca, avand in vedere aceasta abordare, eu si echipa mea nu suntem partenerii potriviti pentru a garanta succesul proiectului lor. Si mi-am amintit, cu ocazia asta, de un concept cheie, abordat in primul curs pe care l-am facut la PMI: responsabilitatea profesionala.

Asa cum intr-un curs de prim ajutor inveti din start ca, daca unei victime ii sangereaza urechea, nu ii pui garoul la gat, asa este normal sa abordezi si lucrul in proiecte. Sa nu inchizi ochii daca ai un deadline nerealist, doar ca sa ii faci pe plac sefului.

Sa spui lucrurilor pe nume, cu riscul de a pierde un client.

Iar lista exemplelor poate continua. Ai si tu unul?